miercuri, 26 ianuarie 2011

DEPRESIA

Depresia este o tulburare de personalitate, mai exact o tulburare a afectivitatii.
Afectivitatea reprezinta ansamblul insusirilor psihice care asigura reflectarea subiectiva a concordantei dintre realitatea interioara si cea externa, ca proces dinamic si continuu.
Definitia de cea mai larga generalitate considera depresia ca o prabusire a dispozitiei bazale, cu actualizarea trairilor neplacute, triste si amenintatoare. Puternica participare afectiva, trairea profunda a acestei stari, antrenarea comportamentala consensuala, sunt argumente pentru a considera depresia o hipertimie negativa.Aceasta definitie se refera la depresia-simptom si este o definitie scolarica, deoarece, in realitatea practica, depresia apare ca sindrom.
Astfel, sindromul depresiv are drept componente definitorii
dispozitia depresiva-este traita ca tristete vitala, pierderea sentimentelor, golire si neliniste interioara, continut perceptual cenusiu, nebulos
incetinirea proceselor gandirii  - se exprima prin monoideism (tendinta atentiei de a concentra întreaga activitate psihică asupra unei singure idei.), incapacitate decizionala, continut depresiv.Ideatia poate lua forma ideilor delirante cu caracter de autoacuzare, vinovatie, inutilitate, rutina, etc. Depresivul traieste o stagnare a timpului intim imanent care se desincronizeaza de timpul real.
lentoare psihomotorie - incetinirea miscarilor, scaderea expresiei si mobilitatii mimice, dificultate de verbalizare, tendinta de a se complace in activitati fara scop
simptome auxiliare de depresie somatica- tulburarea sentimentelor vitale, astenie, lipsa de vigoare fizica, insomnii, anorexii si scaderea in greutate, tulburari ale dinamicii sexuale
 Cele mai des intalnite tulburari depresive:
- tulburarea depresiva anxioasa
- tulburarea depresiva organica ( apare in urma unui atac vascular cerebral)
- depresia de doliu ( apare in primele 6-12 luni de la deces)
- depresia somatica (apare  pe fondul unei boli somatice)
- depresia varstnicului
Pentru a depista depresia, sau in cazul existentei acesteia, gradul depresiei, este necesara consultarea unui specialist, care, cu ajutorul anamnezei si a unor instrumente psihologice specifice, va constata existenta sau lipsa sindromului depresiv.
Prezenta anumitor factori, cum ar fi starea depresiva, sentimentul de vinovatie, ideatia suicidara, insomnia, lentoarea psihica, ar trebui sa va traga un semnal de alarma si sa va determine sa apelati cu incredere la un specialist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu